Cum au ajuns Samsung și Huawei să domine piața telefoanelor 5G

de: Ciprian Ioana
19 05. 2020

Tehnologia 5G e cea despre care se spune că va domina totul în viitorul apropiat. Samsung și Huawei știu acest lucru și fac pași mari în această direcție.

5G e tehnologia care va redesena multe business-uri și va duce viteza de internet și conexiune la alt nivel. O știu și marii producători de telefoane, care au început să vină cu modele dedicate. Nu toți, însă, au marșat deocamdată în această direcție.

În lipsa unui gigant ca Apple, care amână momentul lansării unui telefon 5G, Huawei și Samsung domină piața. În primul trimestru, chiar dacă afectat de criză, au reușit să vândă milioane unități.

Samsung și Huawei, lideri la telefoane 5G

Samsung și Huawei au venit din timp cu modele de telefoane 5G și au reușit să acapareze piața. Astfel, cei doi producători au ajuns să dețină împreună două treimi din piață.

Potrivit datelor analizate de Strategy Analytics, cei doi producători sunt lideri în primul trimestru din 2020, la fel cum s-a întâmplat anul trecut. Diferența dintre cele două companii este foarte mică. Samsung a vândut 8,3 milioane de unități și deține 34,4% din piață. Cu 8 milioane de unități vândute, Huawei ține aproape de Samsung și are 33,2% din piață.

La mare distață după Huawei și Samsung vin ceilalți producători mai mici. Locurile următoare sunt ocupate de Vivo, Xiaomi și Oppo. Vivo a vândut 2,9 milioane de unități (12% din piață), Xiaomi a livrat 2,5 milioane de unități (10,4% din piață), iar Oppo a mutat 1,2 milioane de unități (5% din piață). Ultimele 5 procente sunt împărțite de diverși alți producători.

De precizat însă că în arenă n-a venit, deocamdată, Apple. Americanii se pregătesc să lanseze anul acesta noile modele de iPhone și, dacă planurile nu-s date în vreun fel peste cap de criza coronavirus, atunci compania ar putea modifica un pic clasamentul de pe primele patru luni ale anului. 5G e o tehnologie de viitor, iar Apple n-are cum să nu știe asta.